Buletin de nowcasting pentru 4 noiembrie 2019

Activitatea solară continuă să fie foarte scăzută. Cele două regiuni cu activitate crescută, vizibile vineri, au evoluat devenind regiuni active. Sâmbătă şi duminică, acestea au fost catalogate ca  regiuni active: NOAA 12750  respectiv NOAA 12751. Numărul relativ de pete solare pentru astăzi rămâne 0.

Fluxul de radiaţie X se află la nivelul A7. Viteza vântului solar este aproximativ 333 km/s iar densitatea este 2,7 particule/cm3.

În imaginile satelitare disponibile nu s-au observat CME-uri direcționate către Pământ. Din punct de vedere geomagnetic în prezent sunt condiții calme. Indicele de activitate geomagnetică este Kp = 1.

Alertă de furtună geomagnetică

Pământul se află în continuare sub influenţa curenţilor de vânt solar a căror viteză este aproximativ 644 km/s. Indicele de activitate geomagnetică este în acest moment Kp = 4, prin urmare sunt în desfăşurare furtuni geomagnetice minore de clasa G1.

Buletin de nowcasting pentru 25 octombrie 2019

Activitatea solară se menţine scăzută. Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 0. Anul acesta au fost deja contorizate 221 de zile fără pete solare. În coroană sunt catalogate nouă găuri coronale. Datorită curenţilor de vânt solar ce lovesc câmpul magnetic al Pământului, se vor produce, în continuare, furtuni geomagnetice din clasa G1. Indicele de activitate geomagnetică este în acest moment Kp = 5 iar în această dimineaţă indicele Kp a atins valoarea 6 astfel că Pământul se află, în acest moment, sub influenţa unor furtuni geomagnetice moderate din clasa G2.

Fluxul de radiaţie X se află la nivelul A9. Viteza vântului solar este aproximativ 585 km/s iar densitatea este 1,5 particule/cm3.