Buletin de nowcasting pentru 9 noiembrie 2020

Cele două regiuni active rămân vizibile pe discul solar. NOAA 12781 produce în continuare erupții solare. Astăzi s-a înregistrat o erupție de clasă C2.3 cu maximum emisiei la ora 3:09. Probabilitatea ca această regiune să producă în continuare erupții de clasă C este peste 60%.

În coroana solară sunt catalogate nouă găuri coronale.

Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 25.

Fluxul de radiație X rămâne la nivelul B.

Viteza vântului solar este de ~360 km/s. Densitatea este de 3 particule/cm3. Intensitatea câmpului magnetic interplanetar este 2 nT, iar componenta lui sudică are valori negative.

Din punct de vedere geomagnetic în prezent sunt condiții calme – Kp=0.