Buletin de nowcasting pentru 6 mai 2019

Vechea regiune activă NOAA 12738 a reapărut în data de 3.05.2019, la marginea estică a discului solar şi a fost renumerotată NOAA 12740. Astăzi ea are coordonatele N08E50. De la apariţia ei pe suprafaţa vizibilă a discului solar a produs mai multe erupţii de clasă B dar şi două erupţii de clasa C – C1.0 produsă în 3.05.2019 cu maximul emisiei în radiație X la ora 23:31UT şi C2.1 produsă în 4.05.2019 cu maximul emisiei în radiație X la ora 22:43UT. În această dimineaţă a fost înregistrată o erupţie de scurtă durată de clasa C9.97 cu maximul emisiei în radiație X la ora 5:10UT, asociată cu o emisie radio de tip II.

Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 14.

În coroană este catalogată o singură gaură coronală dar cu o suprafaţă de 10,8% din suprafaţa discului solar.

Fluxul de radiaţie X se află la nivel C9.

Viteza vântului solar este aproximativ 373 km/s iar densitatea 4,9 particule/cm3.

În imaginile satelitare disponibile nu s-au observat CME-uri direcționate către Pământ. Din punct de vedere geomagnetic în prezent sunt condiții calme. Indicele de activitate geomagnetică fiind Kp = 1.