Buletin de nowcasting pentru 23 ianuarie 2019

Astăzi se poate observa pe suprafața Soarelui o nouă regiune activă – NOAA 12733. În coroană se observă șase găuri coronale.
Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 20.

Fluxul de radiație X se menține în prezent la nivelul A.

Viteza vântului solar este în creștere ~430 km/s, iar densitatea este de 10 particule/cm3. Intensitatea câmpului magnetic interplanetar este ~9 nT, iar componenta lui sudică are valori negative. Aceste informații sugerează apariția unei regiuni de compresie dintre vântul solar rapid și cel lent asociat cu acel flux provenit de la gaura coronală din apropierea meridianului solar central vizibilă luni.

Din punct de vedere geomagnetic în prezent sunt condiții calme – Kp=3, dar este probabil ca în următoarele 24 de ore să se înregistreze o furtună geomagnetică.