Buletin de nowcasting pentru 5 noiembrie 2018

Activitatea solară continuă să fie foarte scăzută, discul solar fiind în acest moment fără pete solare. Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 0. Astăzi sunt catalogate 7 găuri coronale din care două de dimensiuni destul de mari.

Fluxul de radiaţie X este la nivel A2.
Viteza vântului solar este aproximativ 552 km/s iar densitatea 7,6 particule/cm3.

Pământul traversează un curent de vânt solar de viteză mărită, ceea ce va duce la creşterea activităţii geomagnetice în următoarele ore.
Indicele de activitate geomagnetică Kp este posibil să crească în următoarele 24 de ore, de la 5, cât este în acest moment la 6.