Buletin de nowcasting pentru 17 septembrie 2018

Astăzi se poate observa regiunea activă NOAA 12722. În coroana solară se pot observa șase găuri coronale.
Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 13.

Fluxul de radiație X se menține la nivelul A.

Viteza vântului solar este în creștere fiind în prezent ~520 km/s, iar densitatea a avut un maxim de 34 particule/cm3 în jurul orei 4:30 și este în prezent 10 particule/cm3. Intensitatea câmpului magnetic interplanetar este ~7 nT, iar componenta lui sudică are valori pozitive.

În prezent traversăm un curent coronal de mare viteză care ar putea influența condițiile geomagnetice în viitorul apropiat.
Din punct de vedere geomagnetic în prezent sunt condiții calme – Kp=2.