Buletin 24 aprilie 2018

Activitatea solara este scazuta mergand spre minimul de sfarsit al ciclului solar 24, prognozat pentru mai 2019. Totusi mai apar grupuri de pete cu ceva activitate si astazi numarul Wolf este 22, datorat regiunii active NOAA12706. Aceasta are o lungime destul de mare (aproape 20 grade longitudine) si se afla aproape de ecuator (2 grade N), un alt semn ca ciclul solar se apropie de sfarsit. Totusim aceasta regiune a avut aria maxima in cursul zilei de ieri si astazi este in descrestere. Nu a dat evenimente explozive majore, doar eruptii minore de clasa Goes A si B.

In coroana se observa cateva gauri coronale: la poli si una subtire si lunga la latitudini mici.

Viteza vantului solar este mica, aproximativ 385 km/s, iar activitatea geomagnetica este minima.

 

Buletin 23 aprilie 2018

Pe Soare sunt astazi prezente doua regiuni active, una de clasa Hale beta/beta si cealalta un simplu por. Prima a dat eruptii mici in weekend, cealalta abea a aparut. In prima regiune activa (NOAA12706) este posibil sa mai apara eruptii de clasa C, in cromosfera se vede activitate intensa legata de aceasta regiune.

Nivelul radiatiilor X este A7.2.

Viteza vantului solar este in scadere, dupa ce zilele trecute Pamantul a traversat o regiune de interactiune intre doua tipuri de vant solar (CIR).

La ora 6 UT nivelul activitatii geomagnetice a fost Kp=2.

 

Buletin de nowcasting pentru 20 aprilie 2018

Cele două regiuni active vizibile în această săptămână s-au apropiat de marginea vestică a discului solar. O nouă regiune activă (NOAA 102706) a apărut la marginea estică a discului solar. În cromosferă nu se distinge nicio activitate notabilă. În coroană gaura coronală din apropierea ecuatorului s-a apropiat de marginea estică a discului solar.
Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este: 16.

Fluxul de radiație X se menține la nivelul A.

Viteza vântului solar a început să crească din timpul nopții, fiind în prezent 580 km/s. Densitatea vântului a crescut și ea concomitent cu viteza acestuia, a avut un maxim de 66 particule/cm3 și este în prezent ~9 particule/cm3. Intensitatea câmpului magnetic interplanetar este ~7 nT, după ce a avut un maxim de 23 nT în jurul orei 9 dimineața. Componenta lui sudică a avut salturi semnificative între valorile pozitive și negative pe durata întregii zile. La această oră este -4.4 nT.

Din punct de vedere geomagnetic astăzi a fost înregistrată o furtună geomagnetică al cărei Kp maxim a fost 6 pe durata a două intervale tri-orare (între orele 9-15). Acum sunt condiții ușor perturbate – Kp = 4.

Buletin de nowcasting pentru 19 aprilie 2018

Nicio schimbare notabilă în atmosfera solară.
Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este: 11.

Fluxul de radiație X se menține la nivelul A.

Viteza vântului solar rămâne și astăzi scăzută (~280 km/s), iar densitatea este relativ constantă de ieri (~10-11 particule/cm3). Intensitatea câmpului magnetic interplanetar este ~2 nT, iar componenta lui sudică are valori negative de la începutul zilei.

Din punct de vedere geomagnetic – condiții liniștite – Kp = 0.