Buletin 24 aprilie 2018

Activitatea solara este scazuta mergand spre minimul de sfarsit al ciclului solar 24, prognozat pentru mai 2019. Totusi mai apar grupuri de pete cu ceva activitate si astazi numarul Wolf este 22, datorat regiunii active NOAA12706. Aceasta are o lungime destul de mare (aproape 20 grade longitudine) si se afla aproape de ecuator (2 grade N), un alt semn ca ciclul solar se apropie de sfarsit. Totusim aceasta regiune a avut aria maxima in cursul zilei de ieri si astazi este in descrestere. Nu a dat evenimente explozive majore, doar eruptii minore de clasa Goes A si B.

In coroana se observa cateva gauri coronale: la poli si una subtire si lunga la latitudini mici.

Viteza vantului solar este mica, aproximativ 385 km/s, iar activitatea geomagnetica este minima.