Buletin de nowcasting pentru 11 ianuarie 2018

O singură regiune activă este vizibilă astăzi pe fotosferă. În cromosferă filamentul vizibil în emisfera sudică a dispărut, iar cel din emisfera nordică s-a fragmentat. Găurile coronale de deasupra polilor rămân aproape neschimbate, dar cele vizibile în apropierea meridianului central s-au divizat, formând un grup de găuri mici și împrăștiate.
Numărul relativ de pete solare pentru astăzi este 11.

În prezent fluxul radiației X este la nivelul A.

Viteza vântului solar este în scădere fiind astăzi aproape 360 km/s, iar densitatea acestuia rămâne de câteva particule/cm3. Intensitatea câmpului magnetic interplanetar este de 4 nT, iar componenta lui sudică are de ~6 ore valori pozitive, fiind în prezent ~1 nT.

Din punct de vedere al condițiilor geomagnetice – condiții calme – Kp = 1.